După o ediție în 2022 cu peste 60 de filme de lungmetraj, mediumetraje și scurtmetraje internaționale, majoritatea în premieră națională, ce a avut loc în București, între 23-31 mai, One World România revine cu o capsulă de proiecții dedicate publicului din Timișoara.
Astfel, în perioada 13-16 octombrie 2022, ne întâlnim la FABER și la Cinema Victoria, ca să urmărim povești despre lucruri care contează, păstrând tema principală a ediției a 15-a a festivalului în minte: interacțiunea dintre om și mediu, fie el natural sau construit, abordând holistic noțiunea de ecologie, atât prin perspectiva individului, cât și a mediului în care trăim. Acoperim, totodată, și migrația, diversitatea, toleranța, justiția și modalitățile în care justiția ne poate ajuta în reglementarea unui sistem economic sustenabil și impactul pe care îl au meseriile și activitățile economice asupra mediului, a sănătății noastre mentale, și a celei fizice.
|
Finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Organizator: Asociația One World Romania Cu sprijinul: Centrul de proiecte, Pelicula Culturala, UNHCR, Kinedok Parteneri: Faber, Ambasada, Direcția Judeteana Pentru Cultura Timis, Cinema Victoria Alături de: Kaufland Parteneri Culturali: Ambasada Suediei, Centrul Ceh, Institutul Francez Timișoara, Super Parteneri locali: Identity Education, LOGS, Universitatea de Arte Timisoara Bilete prin: Eventbook Partener Digital: Canopy Parteneri media: West City Radio, All About Romanian Cinema, Radio România Cultural, Igloo, IQAds, Zile și Nopți Festivalul a fost fondat in 2008 de: Centrul Ceh Bucuresti |
|
|