FILME

Odiseea amazonică

Veins of the Amazon

8 filme în 1 secțiuni
Terje Toomistu, Álvaro Sarmiento, Diego Sarmiento
Peru
74'


2021
Photo Film

V.O.

Spaniolă

subtitrări

Română, Engleză

companie producătoare

HD PERU


Titlu Original

Odisea amazónica

SECȚIUNEA


sinopsis

Dincolo de megalomania și suflul de demență abia reținută al celor două epopei ale lui Werner Herzog care se desfășoară în jungla sudamericană, Aguirre și Fitzcarraldo, exista și o porțiune de observație aproape documentară a ecosistemelor nu doar naturale, ci și sociale cărora marele fluviu Amazon le dă naștere de-a lungul traiectoriei sale. „Veins of the Amazon” poate fi privit ca un antidot la valul de ficțiune care ajungea să înece impulsul documentar în filmele cineastului german. Întreg filmul este dedicat captării luptei tragice, căci fratricide, dintre om și natură. Cel dintâi încearcă când s-o supună pe cea de-a doua, când să și-o facă aliat, cu gândul numai la propria supraviețuire. Natura rămâne impasibilă, iar această indiferență nu este niciunde mai vizibilă decât în curgerea imperturbabilă a apelor maronii ale Amazonului; dar totuși, nu omite să-i returneze omului otrava pe care el însuși a vărsat-o. În centrul filmului stau schimburile comerciale care se țes de-a lungul Amazonului și cu precădere la bordul ambarcațiunilor care unesc localități altfel inaccesibile; fără să formuleze niciun comentariu explicit, aparatul surprinde spectacolul muncii abrutizante, a trupurilor ude, prost hrănite, prost îmbrăcate, înconjurate de insule de gunoaie, care acționează parcă în lipsa oricărei licăriri de însuflețire sau conștiință de sine. Rezultatul este o experiență hipnotică și un tablou elocvent al legăturii indisociabile dintre degradarea mediului și degradarea omului. (Liri Alienor Chapelan)

premii și festivaluri

Leipzig DOK Festival 2021


_________________________________

*După proiecție va avea loc o discuție cu invitatul Teodor Frolu (Ivan Patzaichin – Mila 23)

Teodor Frolu, de profesie arhitect, vicepreședinte al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, este un antreprenor în domeniul dezvoltării durabile și al industriilor creative.

El este creatorul conceptului ARK – Bursa Mărfurilor Creative, o clădire-laborator de industrii creative, fondatorul clusterului CANEPARO de revitalizare a industriei de cânepă din România și unul dintre promotorii proiectului Dâmbovița smart river – un demers de dezvoltare urbană și repoziționare a râului Dâmbovița în contextul unui București coerent și contemporan. 

Împreună cu Ivan Patzaichin a inițiat în 2010 mișcarea Rowmania, care aduce laolaltă dezvoltarea durabilă, dezvoltarea locală, antreprenoriatul, protecția mediului, ecoturismul, designul, dezvoltarea urbană, promovarea potențialului hidrografic, revitalizarea meșteșugurilor și gastronomiei tradiționale, parteneriatul, consultarea publică și educația, folosindu-le ca instrumente de dezvoltare. Prin colaborări cu diferiți actori din societate (administrație publică, societate civilă, experți în domenii foarte specializate, mediul universitar, furnizori de educație pentru diferite niveluri, mediul de business) Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 derulează, sub brandul Rowmania, proiecte inovatoare, care se bazează pe agregarea energiilor din zone de interes care se potențează reciproc, reprezentând premise ale schimbărilor sociale cu impact la nivelul individului, al comunității, al urbanului – al cetății, în general.

distribuitor

Pascale Ramonda

AFIȘ


Some of the icons used in our website are from www.flaticon.com